domingo, 23 de julio de 2017

DUMINICA 7 dR (a Vindecării celor doi orbi) / DOMINGO 7º DESPUÉS DE PENTECOSTÉS (de la Curación de los dos ciegos)




Rm 15,1-7: Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră.  Ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire.  Că şi Hristos n-a căutat plăcerea Sa, ci, precum este scris: "Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut asupra Mea".  Căci toate câte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învăţătura noastră, ca prin răbdarea şi mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde.  Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alţii, după Isus Hristos,  Pentru ca toţi laolaltă şi cu o singură gură să slăviţi pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.  De aceea, primiţi-vă unii pe alţii, precum şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu.

Mt 9,27-35: Plecând Isus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David.  După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Isus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne!  Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă!  Şi s-au deschis ochii lor. Iar Isus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie.  Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela.  Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon.  Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel.  Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni.  Şi Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor.



Rm 15,1-7: Nosotros, los fuertes, debemos sobrellevar las flaquezas de los débiles y no buscar nuestro propio agrado. Que cada uno de nosotros trate de agradar a su prójimo para el bien, buscando su edificación; pues tampoco Cristo buscó su propio agrado, antes bien, como dice la Escritura: Los ultrajes de los que te ultrajaron cayeron sobre mi. En efecto todo cuanto fue escrito en el pasado, se escribió para enseñanza nuestra, para que con la paciencia y el consuelo que dan las Escrituras mantengamos la esperanza. Y el Dios de la paciencia y del consuelo os conceda tener los unos para con los otros los mismos sentimientos, según Cristo Jesús, para que unánimes, a una voz, glorifiquéis al Dios y Padre de nuestro Señor Jesucristo. Por tanto, acogeos mutuamente como os acogió Cristo para gloria de Dios.

Mt 9,27-35: Cuando Jesús se iba de allí, al pasar le siguieron dos ciegos gritando: «¡Ten piedad de nosotros, Hijo de David!» Y al llegar a casa, se le acercaron los ciegos, y Jesús les dice: «¿Creéis que puedo hacer eso?» Dícenle: «Sí, Señor.» Entonces les tocó los ojos diciendo: «Hágase en vosotros según vuestra fe.» Y se abrieron sus ojos. Jesús les ordenó severamente: «¡Mirad que nadie lo sepa!» Pero ellos, en cuanto salieron, divulgaron su fama por toda aquella comarca. Salían ellos todavía, cuando le presentaron un mudo endemoniado. Y expulsado el demonio, rompió a hablar el mudo. Y la gente, admirada, decía: «Jamás se vio cosa igual en Israel.» Pero los fariseos decían: «Por el Príncipe de los demonios expulsa a los demonios.» Jesús recorría todas las ciudades y aldeas, enseñando en sus sinagogas, proclamando la Buena Nueva del Reino y sanando toda enfermedad y toda dolencia.

sábado, 15 de julio de 2017

DUMINICA 6 dR (a Vindecării slăbănogului din Capernaum) / DOMINGO 6º DESPUÉS DE PENTECOSTÉS (de la Curación del paralítico de Cafarnaún)




Rm 12,6-14: Dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. Dacă avem proorocie, să proorocim după  măsura credinţei;  Dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învaţă, să se sârguiască în învăţătură;  Dacă îndeamnă, să fie la îndemnare; dacă împarte altora, să împartă cu firească nevinovăţie; dacă stă în frunte, să fie cu tragere de inimă; dacă miluieşte, să miluiască cu voie bună!  Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine.  În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate.  La sârguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi.  Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi.  Faceţi-vă părtaşi la trebuinţele sfinţilor, iubirea de străini urmând.  Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi.

Mt 9,1-8: Intrând în corabie, Isus a trecut şi a venit în cetatea Sa.  Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Isus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!  Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte.  Şi Isus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre?  Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă?  Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta.  Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa.  Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.


Rm 12,6-14: Pero teniendo dones diferentes, según la gracia que nos ha sido dada, si es el don de profecía, ejerzámoslo en la medida de nuestra fe; si es el ministerio, en el ministerio; la enseñanza, enseñando; la exhortación, exhortando. El que da, con sencillez; el que preside, con solicitud; el que ejerce la misericordia, con jovialidad. Vuestra caridad sea sin fingimiento; detestando el mal, adhiriéndoos al bien; amándoos cordialmente los unos a los otros; estimando en más cada uno a los otros; con un celo sin negligencia; con espíritu fervoroso; sirviendo al Señor; con la alegría de la esperanza; constantes en la tribulación; perseverantes en la oración; compartiendo las necesidades de los santos; practicando la hospitalidad. Bendecid a los que os persiguen, no maldigáis.

Mt 9,1-8: Subiendo a la barca, pasó a la otra orilla y vino a su ciudad. En esto le trajeron un paralítico postrado en una camilla. Viendo Jesús la fe de ellos, dijo al paralítico: «¡ Animo!, hijo, tus pecados te son perdonados.» Pero he aquí que algunos escribas dijeron para sí: «Este está blasfemando.» Jesús, conociendo sus pensamientos, dijo: «¿Por qué pensáis mal en vuestros corazones? ¿Qué es más fácil, decir: "Tus pecados te son perdonados", o decir: "Levántate y anda"? Pues para que sepáis que el Hijo del hombre tiene en la tierra poder de perdonar pecados - dice entonces al paralítico -: "Levántate, toma tu camilla y vete a tu casa".» El se levantó y se fue a su casa. Y al ver esto, la gente temió y glorificó a Dios, que había dado tal poder a los hombres.

La figura del Padre Espiritual en el cristianismo oriental


Aunque el confesor es una figura bien conocida entre los católicos de Occidente, la tradición de los padres espirituales es ciertamente menos conocida y establecida en nuestras tierras que en Oriente. ¿Quién es el starets, esta figura fascinante que puebla las novelas de Dostoyevski y el monte Athos?

Un starets… ¿para qué?

El término ruso “starets” designa ante todo a un hombre anciano, y la imagen icónica de un viejo monje de larga barba blanca y vestido por completo de negro no está muy desencaminada.

Es un personaje central de la tradición oriental, por lo general un monje reconocido por su gran sabiduría y su experiencia y a quien las personas, peregrinos e “hijos espirituales” acuden para conocer “el amor que guía”, según menciona el padre Séraphim de Valaam.

Aunque no es necesariamente el confesor de aquellos a quienes guía, el starets es ante todo un hombre de una gran experiencia espiritual.

Siluan el Athonita concebía la dirección espiritual de un padre como una necesidad imperiosa: “No inicies tu vida de oración sin un padre espiritual; no pienses desde tu orgullo que puedes arreglártelas solo, incluso con libros”.

El padre espiritual es la garantía de humildad de aquellos a quienes guía y, por tanto, de su progresión. Y es que el cristianismo oriental ha permanecido profundamente influido por la tradición hesicasta, que trata de conocer la paz del alma en la intimidad de Dios al término de un largo camino espiritual. Es este camino sinuoso el que ya ha recorrido el starets, como un explorador, deshaciéndose poco a poco de todas las consideraciones mundanas para permitir actuar al Espíritu Santo, por él y también por el beneficio de los demás.

Así pues, el starets es un intermediario a través de quien el Espíritu se dirige a quienes piden socorro y consuelo. Por eso, su vida es ante todo una vida intensa de oración. En su enseñanza y su consejo, el starets revela tanto la lección de su experiencia como el producto de su oración. En la oración auténtica, la del corazón, el padre espiritual obtiene el amor verdadero, el amor evangélico, la caridad indispensable en su relación con el prójimo.

Cultiva la riqueza espiritual de la vida monástica para entregar una pizca de su precioso fruto a quienes viven en el mundo. Establece, pues, un vínculo crucial para la vida espiritual de los fieles, entre el mundo distante y recluido del monasterio y el mundo de los “seglares”. La famosa obra anónima Relatos de un peregrino ruso pone de relieve una función distinguida del starets, que es la de desmitificar la vida cristiana y la obra de los Padres de la Iglesia. Así, el starets indica al peregrino —y a través de él al lector— los pasajes de los Evangelios a los que recurrir para aprender a rezar, los de estudio prioritario en la Filocalia, etc.

Pero si la figura del starets resplandece hasta el punto de ser un personaje central de Los hermanos Karamazov, de Dostoyevski, es porque está asociada a un carisma particular, sobre todo a la capacidad de discernir las necesidades propias de cada uno, fruto de un gran conocimiento del alma humana y de sus sufrimientos.

Son muchos los escritos que evocan los rostros juveniles y refulgentes de estos ancianos. El starets logra llevar consigo la impronta del amor en el que vive, porque no es un director autoritario ni cruel. El archimandrita francés Syméon Cossec afirma que debe ser como “el icono” de Cristo compasivo y sanador.

De modo que es exactamente lo contrario de un severo director de conciencia, frío y distante. En la relación con sus hijos espirituales, el staretsadmite cargar sobre sí sus faltas para hacerles crecer, y así cumple su misión sacerdotal.

La relación con un starets debe pues concebirse como una forma de experimentar la acción del Espíritu, así como de aprender de la experiencia de un “viejo sabio” que ya ha pasado por las duras pruebas de la vida espiritual.

Es un faro, y muchos de ellos, a veces taumaturgos, han sido canonizados. Así descubrimos los linajes de padres espirituales: san Silouan del Monte Athos tuvo al starets Sofroni como discípulo e hijo espiritual, que a su vez guió a muchos más monjes en vida que se convirtieron también en starets.

Los padres espirituales de Oriente perpetúan y renuevan de esta manera una tradición viva que, más allá del mito, es una realidad esencial de la vida espiritual.


Fuente: Aleteia (Adaptación propia del título)

domingo, 9 de julio de 2017

DUMINICA 5 dR (a Vindecării celor doi îndrăciţi din Gadara) / DOMINGO 5º DESPUÉS DE PENTECOSTÉS (de la Curación de los dos endemoniados gadarenos)




Rm 10,1-10: Fraţilor, bunăvoinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu, pentru Israel, este spre mântuire.  Căci le mărturisesc că au râvnă pentru Dumnezeu, dar sunt fără cunoştinţă.  Deoarece, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu şi căutând să statornicească dreptatea lor, dreptăţii lui Dumnezeu ei nu s-au supus.  Căci sfârşitul Legii este Hristos, spre dreptate tot celui ce crede.  Căci Moise scrie despre dreptatea care vine din lege, că: "Omul care o va îndeplini va trăi prin ea".  Iar dreptatea din credinţă grăieşte aşa: "Să nu zici în inima ta: Cine se va sui la cer?", ca adică să coboare pe Hristos!  Sau: "Cine se va coborî întru adânc?", ca să ridice pe Hristos din morţi!  Dar ce zice Scriptura? "Aproape este de tine cuvântul, în gura ta şi în inima ta", - adică cuvântul credinţei pe care-l propovăduim.  Că de vei mărturisi cu gura ta că Isus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui.  Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.

Mt 8,28-9,1: Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea.  Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?  Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând.  Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci.  Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă.  Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii.  Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Isus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor.  Intrând în corabie, Isus a trecut şi a venit în cetatea Sa.


Rm 10,1-10: Hermanos, mi mayor deseo y lo que pido en mi oración a Dios es que ellos se salven. Yo atestiguo en favor de ellos que tienen celo por Dios, pero un celo mal entendido. Porque desconociendo la justicia de Dios y tratando de afirmar la suya propia, rehusaron someterse a la justicia de Dios, ya que el término de la Ley es Cristo, para justificación de todo el que cree. Moisés, en efecto, escribe acerca de la justicia que proviene de la Ley: "El hombre que la practique vivirá por ella". En cambio, la justicia que proviene de la fe habla así: No digas en tu corazón: ¿Quién subirá al cielo?, esto es, para hacer descender a Cristo. O bien: ¿Quién descenderá al Abismo?, esto es, para hacer subir a Cristo de entre los muertos. ¿Pero qué es lo que dice la justicia?: La palabra está cerca de ti, en tu boca y en tu corazón, es decir la palabra de la fe que nosotros predicamos. Porque si confiesas con tu boca que Jesús es el Señor y crees en tu corazón que Dios lo resucitó de entre los muertos, serás salvado. Con el corazón se cree para alcanzar la justicia, y con la boca se confiesa para obtener la salvación.

Mt 8,28-9,1: Cuando Jesús llegó a la otra orilla, a la región de los gadarenos, fueron a su encuentro dos endemoniados que salían de los sepulcros. Eran tan feroces, que nadie podía pasar por ese camino. Y comenzaron a gritar: «¿Que quieres de nosotros, Hijo de Dios? ¿Has venido aquí para atormentarnos antes de tiempo?» A cierta distancia había una gran piara de cerdos paciendo. Los demonios suplicaron a Jesús: «Si vas a expulsarnos, envíanos a esa piara». El les dijo: «Vayan». Ellos salieron y entraron en los cerdos: estos se precipitaron al mar desde lo alto del acantilado, y se ahogaron. Los cuidadores huyeron y fueron a la ciudad para llevar la noticia de todo lo que había sucedido con los endemoniados. Toda la ciudad salió al encuentro de Jesús y, al verlo, le rogaron que se fuera de su territorio. Jesús subió a la barca, atravesó el lago y regresó a su ciudad.

domingo, 2 de julio de 2017

DUMINICA 4 DR (a Vindecării slugii sutaşului) / DOMINGO 4º DESPUÉS DE PENTECOSTÉS (de la Curación del siervo del Centurión)




Rm 6,18-23: Şi izbăvindu-vă de păcat, v-aţi făcut robi ai dreptăţii.  Omeneşte vorbesc, pentru slăbiciunea trupului vostru. - Căci precum aţi făcut mădularele voastre roabe necurăţiei şi fărădelegii, spre fărădelege, tot aşa faceţi acum mădularele voastre roabe dreptăţii, spre sfinţire.  Căci atunci, când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de dreptate.  Deci ce roadă aveaţi atunci? Roade de care acum vă e ruşine; pentru că sfârşitul acelora este moartea.  Dar acum, izbăviţi fiind de păcat şi robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveţi roada voastră spre sfinţire, iar sfârşitul, viaţă veşnică.  Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Isus, Domnul nostru.

Mt 8,5-13: Pe când intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L,  Şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit.  Şi i-a zis Isus: Venind, îl voi vindeca.  Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea.  Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face.  Auzind, Isus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă.  Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor.  Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.  Şi a zis Isus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.


Rm 6,18-23: Y una vez libertados del pecado, habéis sido hechos siervos de la justicia. Os hablo en términos humanos, a causa de la debilidad de vuestra carne. Porque así como presentasteis vuestros miembros como esclavos a la impureza y a la iniquidad cada vez mayor, así presentad ahora vuestros miembros como esclavos a la justicia para la santidad. Porque cuando erais esclavos del pecado, estabais libres en cuanto a la justicia. ¿Qué recompensa, pues, teníais entonces por aquellas cosas de las cuales ahora os avergonzáis? Porque el fin de ellas es muerte. Pero ahora, libres del pecado y hechos siervos de Dios, tenéis como vuestra recompensa la santificación, y al fin la vida eterna. Porque la paga del pecado es muerte; pero el don de Dios es vida eterna en Cristo Jesús, Señor nuestro.

Mt 8,5-13: Cuando Jesús entró en Capernaúm, vino a él un centurión y le rogó diciendo: --Señor, mi criado está postrado en casa, paralítico, y sufre terribles dolores. Y le dijo: --Yo iré y le sanaré. Respondió el centurión y dijo: --Señor, yo no soy digno de que entres bajo mi techo. Solamente di la palabra, y mi criado será sanado. Porque yo también soy un hombre bajo autoridad y tengo soldados bajo mi mando. Si digo a éste: "Ve", él va; si digo al otro: "Ven", él viene; y si digo a mi siervo: "Haz esto", él lo hace. Cuando Jesús oyó esto, se maravilló y dijo a los que le seguían: --De cierto os digo que no he hallado tanta fe en ninguno en Israel. Y os digo que muchos vendrán del oriente y del occidente y se sentarán con Abraham, Isaac y Jacob en el reino de los cielos, pero los hijos del reino serán echados a las tinieblas de afuera. Allí habrá llanto y crujir de dientes. Entonces Jesús dijo al centurión: --Ve, y como creíste te sea hecho. Y su criado fue sanado en aquella hora.

domingo, 25 de junio de 2017

DUMINICA 3 dR (a Predicii de pe munte) / DOMINGO 3º DESPUÉS DE PENTECOSTÉS (Del Sermón de la montaña)



Rm 5,1-10: Deci fiind îndreptaţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos,  Prin Care am avut şi apropiere, prin credinţă, la harul acesta, în care stăm, şi ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu.  Şi nu numai atât, ci ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare,  Şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde  Iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă.  Căci Hristos, încă fiind noi neputincioşi, la timpul hotărât a murit pentru cei necredincioşi.  Căci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăşte cineva să moară.  Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi.  Cu atât mai vârtos, deci, acum, fiind îndreptaţi prin sângele Lui, ne vom izbăvi prin El de mânie.  Căci dacă, pe când eram vrăjmaşi, ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, împăcaţi fiind, ne vom mântui prin viaţa Lui.

Mt 6,22-33: Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.  Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!  Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.  De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?  Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?  Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot?  Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc.  Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia.  Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?  Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?  Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele.  Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.


Rm 5,1-10: Habiendo, pues, recibido de la fe nuestra justificación, estamos en paz con Dios, por nuestro Señor Jesucristo, por quien hemos obtenido también, mediante la fe, el acceso a esta gracia en la cual nos hallamos, y nos gloriamos en la esperanza de la gloria de Dios. Más aún; nos gloriamos hasta en las tribulaciones, sabiendo que la tribulación engendra la paciencia; la paciencia, virtud probada; la virtud probada, esperanza, y la esperanza no falla, porque el amor de Dios ha sido derramado en nuestros corazones por el Espíritu Santo que nos ha sido dado. En efecto, cuando todavía estábamos sin fuerzas, en el tiempo señalado, Cristo murió por los impíos; - en verdad, apenas habrá quien muera por un justo; por un hombre de bien tal vez se atrevería uno a morir -; mas la prueba de que Dios nos ama es que Cristo, siendo nosotros todavía pecadores, murió por nosotros. ¡Con cuánta más razón, pues, justificados ahora por su sangre, seremos por él salvos de la cólera! Si cuando éramos enemigos, fuimos reconciliados con Dios por la muerte de su Hijo, ¡con cuánta más razón, estando ya reconciliados, seremos salvos por su vida!

Mt 6,22-33: La lámpara del cuerpo es el ojo. Si tu ojo está sano, todo tu cuerpo estará luminoso; pero si tu ojo está malo, todo tu cuerpo estará a oscuras. Y, si la luz que hay en ti es oscuridad, ¡qué oscuridad habrá! Nadie puede servir a dos señores; porque aborrecerá a uno y amará al otro; o bien se entregará a uno y despreciará al otro. No podéis servir a Dios y al Dinero. Por eso os digo: No andéis preocupados por vuestra vida, qué comeréis, ni por vuestro cuerpo, con qué os vestiréis. ¿No vale más la vida que el alimento, y el cuerpo más que el vestido? Mirad las aves del cielo: no siembran, ni cosechan, ni recogen en graneros; y vuestro Padre celestial las alimenta. ¿No valéis vosotros más que ellas? Por lo demás, ¿quién de vosotros puede, por más que se preocupe, añadir un solo codo a la medida de su vida? Y del vestido, ¿por qué preocuparos? Observad los lirios del campo, cómo crecen; no se fatigan, ni hilan. Pero yo os digo que ni Salomón, en toda su gloria, se vistió como uno de ellos. Pues si a la hierba del campo, que hoy es y mañana se echa al horno, Dios así la viste, ¿no lo hará mucho más con vosotros, hombres de poca fe? No andéis, pues, preocupados diciendo: ¿Qué vamos a comer?, ¿qué vamos a beber?, ¿con qué vamos a vestirnos? Que por todas esas cosas se afanan los gentiles; pues ya sabe vuestro Padre celestial que tenéis necesidad de todo eso. Buscad primero su Reino y su justicia, y todas esas cosas se os darán por añadidura.

sábado, 17 de junio de 2017

DUMINICA 2 dR (a Chemării primilor apostoli) / DOMINGO 2º DESPUÉS DE PENTECOSTÉS (de la Vocación de los primeros Apóstoles)



Rm 2,10-16: Dar mărire, cinste şi pace oricui face binele: iudeului mai întâi, şi elinului. Căci nu este părtinire la Dumnezeu! Câţi, deci, fără lege, au păcătuit, fără lege vor şi pieri; iar câţi au păcătuit în lege, prin lege vor fi judecaţi. Fiindcă nu cei ce aud legea sunt drepţi la Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptaţi. Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege, Ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără, În ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor.

Mt 4,18-23: Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. Şi de acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-a chemat. Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El. Şi a străbătut Isus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor.


Rm 2,10-16: Y habrá gloria, honor y paz para todos los que obran el bien: para los judíos, en primer lugar, y también para los que no lo son, porque Dios no hace acepción de personas. En efecto, todos los que hayan pecado sin tener la Ley de Moisés perecerán sin esa Ley; y los que hayan pecado teniendo la Ley serán juzgados por ella, porque a los ojos de Dios, no son justos los que oyen la Ley, sino los que la practican. Cuando los paganos, que no tienen la Ley, guiados por la naturaleza, cumplen las prescripciones de la Ley, aunque no tengan la Ley, ellos son ley para sí mismos, y demuestran que lo que ordena la Ley está inscrito en sus corazones. Así lo prueba el testimonio de su propia conciencia, que unas veces los acusa y otras los disculpa, hasta el Día en que Dios juzgará las intenciones ocultas de los hombres por medio de Cristo Jesús, conforme a la Buena Noticia que yo predico.

Mt 4,18-23: Mientras caminaba a orillas del mar de Galilea, Jesús vio a dos hermanos: a Simón, llamado Pedro, y a su hermano Andrés, que echaban las redes al mar porque eran pescadores. Entonces les dijo: «Síganme, y yo los haré pescadores de hombres». Inmediatamente, ellos dejaron las redes y lo siguieron. Continuando su camino, vio a otros dos hermanos: a Santiago, hijo de Zebedeo, y a su hermano Juan, que estaban en la barca de Zebedeo, su padre, arreglando las redes; y Jesús los llamó. Inmediatamente, ellos dejaron la barca y a su padre, y lo siguieron. Jesús recorría toda la Galilea, enseñando en las sinagogas, proclamando la Buena Noticia del reino y curando todas las enfermedades y dolencias de la gente.