martes, 17 de octubre de 2017

"Orationis formas si Orientale Lumen"


In aceasta carte, Parintele Vasile Buda ne prezinta textele traduse in limba romana a Documentului "Orationis Formas" si a Scrisorii apostolice "Orientale Lumen", insotindu-le de o prezentare precedenta pentru a facilita intelegerea mesajului documentelor mentionate.

Conform Documentului "Orationis Formas", teologia este rugaciune gandita; iar rugaciunea este teologie vazuta si traita, care devine un mod de cunoastere, de traire si de viata in Hristos.

Se intra in rugaciune asa cum se intra in liturgie: pe poarta stramta a credintei. Scrisoarea apostolica "Orientale Lumen" pune accentul pe cunoasterea teologica si spirituala a Bisericilor Orientale, iar din perspectiva ecumenica a acestui document magisterial, reiese faptul ca Bisericile Catolice Orientale sunt o punte de intalnire si reciprocitate dintre Orient si Occident.

domingo, 15 de octubre de 2017

☼ Duminica 21 dR (a Sf. Părinţi de la sinodul al VII-lea ecumenic de la Niceea, în 787) / Domingo 21º después de Pentecostés (de los Santos Padres del 7º Concilio Ecuménico de Nicea, 787)



Gal 2,16-20: Ştiind însă că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credinţa în Hristos Isus, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să ne îndreptă din credinţa în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele Legii, nimeni nu se va îndrepta. Dacă însă, căutând să ne îndreptăm în Hristos, ne-am aflat şi noi înşine păcătoşi, este, oare, Hristos slujitor al păcatului? Nicidecum! Căci dacă zidesc iarăşi ceea ce am dărâmat, mă arăt pe mine însumi călcător (de poruncă). Căci, eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu. M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.

Lc 8,5-15: Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă. Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.


Gal 2,16-20: Pero como sabemos que el hombre no es justificado por las obras de la Ley, sino por la fe en Jesucristo, hemos creído en él, para ser justificados por la fe de Cristo y no por las obras de la Ley. Ahora bien, si al buscar nuestra justificación en Cristo, resulta que también nosotros somos pecadores, entonces Cristo está al servicio del pecado. Esto no puede ser, porque si me pongo a reconstruir lo que he destruido, me declaro a mí mismo transgresor de la Ley. Pero en virtud de la Ley, he muerto a la Ley, a fin de vivir para Dios. Yo estoy crucificado con Cristo, y ya no vivo yo, sino que Cristo vive en mí: la vida que sigo viviendo en la carne, la vivo en la fe en el Hijo de Dios, que me amó y se entregó por mí.

Lc 8,5-15: «El sembrador salió a sembrar su semilla. Al sembrar, una parte de la semilla cayó al borde del camino, donde fue pisoteada y se la comieron los pájaros del cielo. 6 Otra parte cayó sobre las piedras y, al brotar, se secó por falta de humedad. Otra cayó entre las espinas, y estas, brotando al mismo tiempo, la ahogaron. Otra parte cayó en tierra fértil, brotó y produjo fruto al ciento por uno». Y una vez que dijo esto, exclamó: «¡El que tenga oídos para oír, que oiga!». Sus discípulos le preguntaron qué significaba esta parábola, y Jesús les dijo: «A ustedes se les ha concedido conocer los misterios del Reino de Dios; a los demás, en cambio, se les habla en parábolas, para que miren sin ver y oigan sin comprender. La parábola quiere decir esto: La semilla es la Palabra de Dios. Los que están al borde del camino son los que escuchan, pero luego viene el demonio y arrebata la Palabra de sus corazones, para que no crean y se salven. Los que están sobre las piedras son los que reciben la Palabra con alegría, apenas la oyen; pero no tienen raíces: creen por un tiempo, y en el momento de la tentación se vuelven atrás. Lo que cayó entre espinas son los que escuchan, pero con las preocupaciones, las riquezas y los placeres de la vida, se van dejando ahogar poco a poco, y no llegan a madurar. Lo que cayó en tierra fértil son los que escuchan la Palabra con un corazón bien dispuesto, la retienen, y dan fruto gracias a sus constancia.

domingo, 1 de octubre de 2017

Duminica 19 dR (a Predicii de pe câmpie) / Domingo 19º después de Pentecostés (del Sermón de la Montaña)



2Cor11,31-12,9: Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus, Cel ce este binecuvântat în veci, ştie că nu mint! În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea Damascului, ca să mă prindă, Şi printr-o fereastră am fost lăsat în jos, peste zid, într-un coş, şi am scăpat din mâinile lui. Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuşi la vedenii şi la descoperiri de la Domnul. Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani - fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. Şi-l ştiu pe un astfel de om - fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - Că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască. Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda decât numai în slăbiciunile mele. Căci chiar dacă aş vrea să mă laud, nu voi fi fără minte, căci voi spune adevărul; dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine. Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor,datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-lîndepărteze de la mine; Şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.

Lc 6,31-36: Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea?Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.


2 Cor 11,31-12,9: Dios, el Padre del Señor Jesús –bendito sea eternamente– sabe que no miento. En Damasco, el etnarca del rey Aretas hizo custodiar la ciudad para apoderarse de mí, y tuvieron que bajarme por una ventana de la muralla, metido en una canasta: así escapé de sus manos. ¿Hay que seguir gloriándose? Aunque no esté bien, pasaré a las visiones y revelaciones del Señor. Conozco a un discípulo de Cristo que hace catorce años –no sé si con el cuerpo o fuera de él, ¡Dios lo sabe!– fue arrebatado al tercer cielo. Y sé que este hombre –no sé si con el cuerpo o fuera de él, ¡Dios lo sabe!– fue arrebatado al paraíso, y oyó palabras inefables que el hombre es incapaz de repetir. De ese hombre podría jactarme, pero en cuanto a mí, sólo me glorío de mis debilidades. Si quisiera gloriarme, no sería un necio, porque diría la verdad; pero me abstengo de hacerlo, para que nadie se forme de mí una idea superior a lo que ve o me oye decir. Y para que la grandeza de las revelaciones no me envanezca, tengo una espina clavada en mi carne, un ángel de Satanás que me hiere. Tres veces pedí al Señor que me librara, pero él me respondió: «Te basta mi gracia, porque mi poder triunfa en la debilidad». Más bien, me gloriaré de todo corazón en mi debilidad, para que resida en mí el poder deCristo.

Lc 6,31-36: Hagan por lo demás lo que quieren que los hombres hagan por ustedes. Si aman a aquellos que los aman, ¿qué mérito tienen? Porque hasta los pecadores aman a aquellos que los aman. Si hacen el bien a aquellos que se lo hacen a ustedes, ¿qué mérito tienen? Eso lo hacen también los pecadores. Y si prestan a aquellos de quienes esperan recibir, ¿qué mérito tienen? También los pecadores prestan a los pecadores, para recibir de ellos lo mismo. Amen a sus enemigos, hagan el bien y presten sin esperar nada en cambio. Entonces la recompensa de ustedes será grande y serán hijos del Altísimo, porque él es bueno con los desagradecidos y los malos. Sean misericordiosos, como el Padre de ustedes es misericordioso.

martes, 26 de septiembre de 2017

Apariţie editorială în limba spaniolă


După recenta apariţie în limba română, prezenta publicaţie, a Părintelui Bogdan Vasile Buda – „Teologia y espiritualidad de la iniciacion cristiana de Nicolas Cabasilas”, apărută şi în limba spaniolă, prezintă teologia şi spiritualitatea lui Nicolae Cabasila, cu dorinţa de a face cunoscut farmecul teologiei bizantine şi lumii occidentale. 

Nicolae Cabasila a fost un laic umanist, a cărui exemplu şi teologie rămân actuale până în zilele noastre. 

https://www.amazon.es/Teologia-espiritualidad-iniciacion-cristiana-Cabasilas-ebook/dp/B075WFBGHM/ref=sr_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1506407243&sr=1-1&keywords=bogdan+vasile+buda

Eugen Ivuţ - Biroul de presă al Episcopiei de Oradea


Sursă: www.egco.ro

jueves, 21 de septiembre de 2017

Aparitie editorială Madrid



La presitigioasa editură Autores Cristianos (BAC), a apărut anul trecut Liturghierul bilingv român-spaniol. Abia acum Liturghierul este disponibil şi publicului larg, atât on-line cât şi în unele librării din Madrid cât şi din Spania.

Editarea Liturghierului a apărut cu binecuvântarea Prea Fericitului Arhiepiscop Major Lucian Mureşan şi prin acordul Episcopului Julián López Martín, Preşedintele Comisiei liturgice a Conferinţei Episcopale Spaniole. Ediţia a fost coordonată de Pr. Bogdan Vasile Buda (Protopop de Madrid) şi prin colaborarea: Pr. Călin Bagăcian – Preot slujitor în Leon, Pr. Drd. Iosif Dumea – Arhiepiscopia Bucureşilor şi Dr. Radu Mureşan – Lector Univeristar, Facultatea de Teologie din Oradea.

Apariţia Liturghierului s-a bucurat, de sprijinul financiar primit din partea Conferinţei Episcopale Spaniole. Liturghierul în format bilingv, reprezintă un real sprijin pastoral atât pentru, preoţii şi credincioşii români prezenţi în Peninsulă, dar în acelaşi timp reprezintă şi o frumoasă modalitate de a fi cunoscuţi de Biserica locală de tradiţie latină; rugândun-ne împreună şi celebrând Dumnezeiasca Liturghie. 



Sursă: www.egco.ro

jueves, 14 de septiembre de 2017

14/09 - Înălțarea Sfintei Cruci / Exaltación de la Santa Cruz


Reproducem un articol scris de P. Manuel Nin, Director al Colegiului Grec "Sf. Atanasie" din Roma (Italia) / Reproducimos un artículo del P. Manuel Nin, Director del Colegio Griego San Atanasio de Roma (Italia)

Hoy es exaltada la puerta del paraíso


La fiesta del 14 de septiembre lleva como título en los libros litúrgicos de la tradición bizantina "Universal Exaltación de la Preciosa y Vivificante Cruz". Es una fiesta relacionada con la ciudad de Jerusalén y con la dedicación de la basílica de la Resurrección edificada sobre la tumba del Señor en el año 335, y también se celebra el hallazgo de la reliquia de la Cruz por parte de la emperatriz Elena y del obispo Macario.

La cruz tiene un lugar relevante en la liturgia bizantina: todos los miércoles y viernes del año se la conmemora con el canto de un tropario; además, se conmemora también el tercer domingo de Cuaresma y los días 7 de mayo y 1 de agosto. En los textos litúrgicos bizantinos la Cruz es presentada siempre como lugar de victoria: de victoria de Cristo sobre la muerte, de victoria de la vida sobre la muerte, lugar de derrota y muerte de la muerte. La celebración litúrgica del 14 de septiembre en la tradición bizantina está precedida por un día de pre-fiesta el 13, en el cual se celebra la dedicación de la basílica de la Resurrección, y se extiende con una octava hasta el 21 del mismo mes de septiembre.

El icono de la fiesta de la exaltación de la Cruz presenta la figura del obispo Macario elevando la santa Cruz, con diáconos a su alrededor; algunos iconos introducen también entre los personajes a la emperatriz Elena. El icono representa la misma celebración litúrgica del día con la gran bendición y veneración de la Cruz preciosa y vivificante. El icono, por tanto, hace presente el misterio que se celebra en este día y la liturgia misma que la Iglesia celebra. La ostensión y la exaltación de la cruz lleva, en primer lugar, a toda la creación a la alabanza de Aquel que en ella ha sido elevado, y a su victoria sobre la muerte: "La cruz exaltada de Aquel que en ella ha sido elevado induce a toda la creación a celebrar la inmaculada pasión: ya que fue matado con ella Aquel que nos había matado, Él nos ha dado vida de nuevo a los que estábamos muertos, nos ha dado belleza y nos ha hecho dignos, en su compasión, por su suma bondad, de obtener la ciudadanía en los cielos... Cruz venerabilísima que las huestes angélicas rodean gozosas, hoy, en tu exaltación, por el divino querer, levanta a todos aquellos que, por el engaño de aquel fruto, habían sido expulsados y habían sido precipitados en la muerte... Nosotros, por tanto, aclamamos: Exaltad a Cristo, Dios bondadosísimo, y postraos al estrado de sus pies...

En uno de los largos troparios de Vísperas se reseña casi toda la teología de la cruz y cómo la misma Iglesia la profesa y la vive. Poniendo en paralelo el árbol del paraíso con el árbol de la cruz, esta es presentada y mostrada como lugar de la salvación y de la vida; el engaño del primer árbol se convierte en vida en el segundo árbol: "Venid, naciones todas, adoremos el leño bendito por el cual se ha realizado la eterna justicia: ya que aquel que con el árbol ha engañado al progenitor Adán es alimentado en la cruz, y cae envuelto en una funesta caída, él, que se había adueñado tiránicamente de una criatura real...". El veneno de la serpiente es anulado por la sangre vivificante de Cristo en la cruz: "Con la sangre de Dios es lavado el veneno de la serpiente, y es anulada la maldición de la justa condena por la injusta condena infligida al justo: ya que con un árbol necesitaba sanarse el árbol, y con la pasión del impasible destruir en el árbol las pasiones del condenado...".

En esta fiesta la tradición bizantina da a la cruz de Cristo títulos que la relacionan directamente, como la liturgia misma lo hace también, con la Madre de Dios, con el misterio de la salvación obrado por Cristo mismo a través de la cruz. Y, al igual que en otras liturgias orientales, también la tradición bizantina da a la cruz como primer título el de puerta o llave que abre de nuevo el paraíso: "Alégrate, cruz vivificante, puerta del paraíso, sostén de los fieles, muro fortificado de la Iglesia: por ti es aniquilada la corrupción, destruido y engullido el poder de la muerte, y nosotros hemos sido elevados de la tierra al cielo. Arma invencible, enemiga de los demonios, gloria de los mártires, verdadero ornamento de los santos, puerto de salvación, tú das al mundo la gran misericordia".

La cruz es presentada, por tanto, como lugar y fuente de la salvación que nos viene por Cristo: "Alégrate, cruz del Señor, por la cual ha sido desatado de la maldición el género humano; eres señal del verdadero gozo, fortaleza de los reyes, vigor de los justos, decoro de los sacerdotes, tú que, siendo impresa, libras de graves males; cetro de poder con el cual somos pastoreados; arma de paz, que los ángeles veneran con temor; divina gloria del Cristo... Guía de los ciegos, médico de los enfermos, resurrección de todos los muertos... Cruz preciosa, por la cual la corrupción ha sido disuelta, la incorruptibilidad ha florecido, nosotros los mortales hemos sido deificados... Viéndote hoy alzada por las manos de los pontífices, nosotros exultamos a  Aquél que en ti ha sido alzado y te veneramos, viendo abundantemente la gran misericordia".

La liturgia de la exaltación de la cruz desarrolla toda la tipología veterotestamentaria que la tradición patrística ha comentado siempre como prefiguración de la cruz de Cristo y de la salvación que por ella viene al género humano. Dos son los textos veterotestamentarios que encontramos presentes en la liturgia de la fiesta: en primer lugar, Ex. 15, que es también la primera de las lecturas de Vísperas, que narra el encuentro con las aguas amargas de Mará, sanadas por el leño echado en ella por Moisés; y esto es recordado en la tradición bizantina cuando el sacerdote, para la consagración de las aguas bautismales, sumerge por tres veces la cruz en el recipiente de agua. En segundo lugar Ex. 17, donde se narra la victoria del pueblo de Israel contra Amalec por la oración de Moisés con las manos alzadas en forma de cruz, prefiguración de Cristo alzado en la cruz: "Teniendo las manos alzadas, Moisés te ha prefigurado, oh cruz preciosa, orgullo de los creyentes, sostén de los luchadores mártires, decoro de los apóstoles, defensa de los justos, salvación de todos los santos... Lo que Moisés prefiguró un tiempo en su persona, derrotando a Amalec y abatiéndolo, lo que el cantor David ordenó venerar como escabel de tus pies, tu cruz preciosa, oh Cristo Dios, esta que nosotros pecadores besamos hoy con labios indignos, celebrándote, que te has dignado dejarte clavar, y a ti te gritamos: Señor, al igual que al ladrón, haznos  a nosotros dignos también de tu reino".

martes, 12 de septiembre de 2017

Apariţie editorială: Teologie şi mistică sacramentală în opera „Viaţa în Hristos” de Nicolae Cabasila



Cartea Părintelui Bogdan Vasile Buda se întoarce în trecut, pentru a studia un însemnat teolog al secolului al XIV-lea, Nicolae Cabasila, în toată complexitatea vremurilor şi evenimentelor care i-au determinat viaţa şi opera. Motivul principal, pentru care ne-am oprit la acest autor, este faptul că teologia şi spiritualitatea lui Nicolae Cabasila, pot fi un important punct de referinţă, de maturizare şi totodată de redescoperire a teologiei bizantine în Biserica Greco-Catolică. Studiul nostru şi-a centrat obiectivul pe teologia şi spiritualitatea lui Nicolae Cabasila, legate în mod intrinsec de viziunea mistico-sacramentală a îndumnezeirii omului, care reies din opera sa, Viaţa în Hristos.

În prima parte a cărţii am încercat să prezentăm o viziune generală a vieţii şi operei lui Cabasila analizate în strâns raport cu contextul istoric şi cultural în care s-au maturizat gândirea şi teologia sa. În contextul isihasmului bizantin şi al polemicii antilatine, putem afirma că el reuşeşte să aibă o verticalitate superioară particularismelor. Conţinutul fundamental al cărţii de faţă este prezentat în partea a doua, în care atenţia noastră este focalizată pe teologia sacramentală a lui Cabasila, care cuprinde trei dimensiuni ale gândirii sale: a) Aspectul sau dimensiunea liturgică. În opera sa, Viaţa în Hristos, dimensiunea liturgică reprezintă pentru teologul grec, dialogul de iubire „descendentă” a lui Dumnezeu Tatăl, care se comunică în mod inefabil în Fiul şi îşi „manifestă familiaritatea sa divină” în Spiritul Sfânt. b) Aspectul spiritual şi mistic. Realitatea simbolică a Botezului este legată de unirea omului cu moartea şi învierea lui Hristos, care dăruieşte o nouă fiinţă şi o nouă identitate a creştinului născut şi regenerat în „apa botezului”, unde el găseşte prezenţa salvifică a misterului pascal al lui Hristos. Mirul împărtăşeşte „energiile Spiritului Sfânt”, care dăruieşte omului „faptul de a fi deja născut în Hristos”, purtând la desăvârşire frumuseţea transfigurată a creştinului. Miruirea dăruieşte sufletului harul de a „percepe şi de a simţi” prezenţa lui Hristos. Pentru a fi trăită în mod coerent, ea are nevoie de colaborarea omenească prin adeziunea liberă şi conformarea voinţei, care se maturizează progresiv prin practica virtuţilor. 

Dumnezeiasca Euharistie, „sacramentul sacramentelor”, îl transformă şi îl hristifică pe om, în tensiunea sa către sfinţenie, şi revarsă în sufletul creştinului prezenţa continuă şi îndumnezeitoare a lui Isus, care îşi împărtăşeşte viaţa sa filială şi maturizează filiaţia noastră divină. Euharistia implică cooperarea noastră şi adevărata convertire – metanoia, care ajută fiinţa umană să se desprindă de legăturile strânse ale trupului, pentru a fi înălţat la desăvârşita asimilare şi contemplare a Cuvântului întrupat. c) Dimensiunea teologică. 

Teologia lui Cabasila este fascinantă, pentru că nu e văzută ca un ansamblu de speculaţii sau de raţionamente conceptuale, ci e orientată spre contemplarea lui Hristos, prin intermediul tainelor care sunt autenticele „ferestre” deschise către frumuseţea şi cunoaşterea divină. Perspectiva sa hristologică este inseparabilă de dimensiunea antropologică, văzută în opera sa ca o întâlnire roditoare între Dumnezeu şi om, între iubirea divină şi cea umană, care prin dumnezeieştile taine devine o întâlnire roditoare şi un autentic dialog între făptura imperfectă şi limitată, şi inefabila putere divină. Astfel, omul este condus spre a deveni o fiinţă teologală. Nicolae Cabasila prin opera sa, intitulată Viaţa în Hristos a lăsat posterităţii un adevărat tratat de teologie ascetică şi mistică, creştinul fiind chemat printr-un efort individual să se reunească în Biserică, alături de toţi creştinii, în unitatea mistică a Trupului mistic al lui Hristos. 

Nicolae Cabasila „rămâne un laic-umanist, creând o teologie de o largă respiraţie spirituală şi mistagogică, actuală şi totodată un model de urmat până în ziua de astăzi. Aşa cum a evidenţiat Conciliul Vatican II în Constituţia despre liturgie, Sacrosantum Concilium, păstorii şi laicii suntem cu toţii invitaţi să se ne întoarcem la aprofundarea sfintelor taine conţinute în liturgia divină.


Sursă: www.egco.ro