lunes, 28 de noviembre de 2016

Mesajul Preafericitului Cardinal Lucian cu ocazia Zilei Naţionale a României



Cu ocazia tradiţionalei manifestări dedicate Zilei Naţionale a României, „Blajul salută Marea Unire”, organizată duminică, 27 noiembrie 2016, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” Blaj, Preafericirea Sa Cardinalul Lucian Mureșan a transmis următorul mesaj:

Distinse autorități,
Doamnelor și domnilor,
Iubiți credincioși,

An de an sărbătorim Unirea cea Mare cu sentimentul recunoștinței față de jertfele trecutului. Celebrarea din această seară din catedrala greco-catolică a Blajului rememorează în spirit creștin și național jertfa istoriei românești atât de zbuciumată. Ce  înseamnă oare acest lucru? Înseamnă că istoria poate merge înainte doar dacă nu ne vor lipsi persoanele altruiste cu alegerile și gesturile lor în favoarea cetății. Mesajul celor care au făurit actul de la 1 decembrie 1918 la Alba-Iulia este, așadar, seriozitatea, jertfa și credința în Dumnezeu.

Mai sunt doi ani până la celebrarea Centenarului Unirii Transilvaniei cu Patria mamă care trebuie să ne afle pe toți reuniți în aspirația pentru demnitate și binele comun. Înaintașii au visat o Românie Mare, în care toți românii, indiferent de etnie sau confesiune religioasă, să se bucure de drepturi egale. Satisfacția Bisericii Române Unite este simțul datoriei de a fi educat oamenii să trăiască în omenie și să fie buni români. De aceea temeiul sărbătoririi Zilei naționale a României ne spune an de an că demnitatea răbdării Crucii și nu interesele egoiste constituie temeiul făuririi patriei. Mulți își imaginează cursul existenței prin supremații numerice, prin forță și putere, dar cultura creștină ne cheamă la jertfa de sine ce naște valori adevărate.

Supraviețuind persecuției începute prin nedreptul decret al desființării de la 1 decembrie 1948, Biserica Română Unită a primit șansa de a arăta minunata lucrare istorică a rezistenței spirituale și morale în timpul persecuției comuniste. Pierzând totul pentru a rămâne fidelă omeniei în Hristos și respectului legii dreptății, Biserica Greco-Catolică și-a lăsat astfel definitiv amprenta în istoria neamului. Căutând să predice Evanghelia a putut zidi școlile în care s-au călit caractere și s-a continuat opera de bine. Marea Unire confirmă de aceea și astăzi tăria de caracter, încurajându-ne de a continua pe această cale. Presărat cu multe adversități, drumul istoriei ne invită la speranță ca să înțelegem că merită întotdeauna să spui și să slujești adevărul, că reperele sufletești trebuie să aibă întâietate.

Mulțumind Domnului pentru harurile sale, în această zi solemnă a istorie României, să înălțăm rugăciunea noastră către Cer pentru civilizația binelui, în spiritul vredniciei acelor suflete tari care ne-au făurit patria cu prețul dăruirii lor!

Cu arhierești binecuvântări

Cardinal

+ LUCIAN

Arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică

Blaj, 27 decembrie 2016

miércoles, 23 de noviembre de 2016

Vizită pastorală a PS Virgil la Madrid



Cu binecuvântarea Preafericirii Sale Arhiepiscop şi Cardinal Lucian, Preasfinţia Sa Virgil Bercea, Episcop de Oradea Mare, a participat în perioada 19-20 noiembrie la întâlnirea preoţilor greco-catolici din Spania.

Reuniunea a fost organizată de către Părintele protopop Vasile Buda, prin buna colaborare a credincioşilor din parohia „Botezul Domnului”, cât şi a preoţilor care păstoresc cu mult zel comunităţile româneşti aflate departe de casă. Au participat: Pr. Daniel Lazăr - Parohia de Ciudad Real, Pr. Călin Băgăcian - Parohia de Leon, Pr. Claudiu Sferle - Parohia de Calahorra, Pr. Radu Bokor - Parohia de Alicante, Pr. Sorin Catrinescu - Parohia de Granada, Pr. Gheorghe Boroş - Parohia de Almeria, Pr. Ionică Cozmuţă - Parohia de Palma de Mallorca, Pr. Conf. Dr. Horică Pop din Oradea şi gazda evenimentului, Pr. Dr. Vasile Buda.

Sâmbătă, 19 noiembrie, în salonul de reuniuni al Hotelului Holiday Inn Madrid a avut loc şedinţa preoţilor, prezidată de Preasfinţia Sa. Întâlnirea a fost un prilej de reflecţie teologică, spirituală, catehetică şi de aprofundare a comuniunii dintre slujitori, precum şi a unei pastorale coerente în afara graniţelor ţării. S-au luat în discuţie problemele întâmpinate în pastoraţie, a spaţiilor de slujire, deschiderea de noi parohii şi asociaţii, dar şi de relaţiile cu autorităţile, care sunt pozitive şi constructive.

Duminică, 20 noiembrie, s-a celebrat Dumnezeiasca Liturghie în prezenţa unei numeroase asistenţe formate de credincioşi români şi spanioli, şi reprezentanţi de seamă ai bisericii spaniole, Pr. Prof. Dr. Manuel Gonzalez, delegatul Eminenţei Sale, Cardinal Carlos Osoro, Arhiepiscop de Madrid, Pr. Prof. Francisco Sáez, şi Pr. Lucas Cano Reyes - Parohul Bisericii „Nuestra Señora de las Angustias”, unde comunitatea românească din Madrid şi-a început existenţa şi slujirea acum aproape opt ani.

Preasfinţia Sa Virgil Bercea a vorbit preoţilor şi credincioşilor despre păstrarea valorilor şi identităţii Bisericii noastre, cât şi despre deschiderea şi cultivarea relaţiilor cu Biserica locală, cu autorităţile de stat şi municipale.

Pentru merite deosebite au primit dreptul de a purta crucea pectorală: Pr. Prof. Dr. Manuel Gonzalez, Pr. Lucas Cano Reyes, Pr. Daniel Lazăr, Pr. Gheorghe Boroş, Pr. Ionică Cozmuţă, Pr. Sorin Catrinescu şi Pr. Drd. Iosif Dumea, din Arhiepiscopia Bucureştilor.

Din partea Ambasadei Române au participat Domnul Ministru Plenipotenţiar Florian Grozea, Domnii Adina şi Mihai Sârbu, reprezentând departamentul Relaţia cu comunitatea română.

La acest eveniment şi-a adus aportul şi Maestrul Dr. Radu Mureşan, lector universitar în cadrul Facultăţii de Teologie Greco-Catolică, care a dirijat în mod magistral Corala „L’annuciazione-Bunavestire”, a Catedralei „Sfântul Nicolae” din Oradea.


Sursă: www.egco.ro

sábado, 19 de noviembre de 2016

El Papa de Roma Francisco crea Cardenal a nuestro Ordinario, Mons. Carlos Osoro


El Papa Francisco ha creado a 17 nuevos cardenales, 13 electores y 4 no electores, entre ellos al arzobispo de Madrid, monseñor Carlos Osoro, durante la ceremonia que se celebró en la Basílica de San Pedro del Vaticano y en la víspera de la clausura del Jubileo Extraordinario de la Misericordia.

Además del ya cardenal Osoro, en la lista de los nuevos cardenales que ahora formarán parte del Colegio Cardenalicio están el arzobispo de Mérida (Venezuela), Baltazar Enrique Porras Cardozo, el arzobispo de Tlalnepantla (México), Carlos Aguiar Retes; y el arzobispo de Brasilia (Brasil), Sérgio da Rocha.

La ceremonia ha comenzado con el saludo del primero de los nuevos cardenales, el nuncio apostólico (diplomático vaticano) en Siria, Mario Zenari, que refirió al pontífice unas palabras de agradecimiento.

Posteriormente, el Papa ha pronunciado una homilía en la que ha criticado la indiferencia y ha pedido a los nuevos purpurados que "sean misericordiosos".

"La elección, en vez de mantenerlos en lo alto del monte, en su cumbre, los lleva al corazón de la multitud, los pone en medio de sus tormentos, en el llano de sus vidas. (...) Amen, hagan el bien, bendigan y rueguen", ha dicho el Pontífice.

Francisco ha afirmado que estas son acciones que se realizan fácilmente con los amigos o las personas cercanas pero ha recalcado que también hay que ponerlas en práctica con los que ha llamado "enemigos".

"Amen a sus enemigos, hagan el bien a los que los odian, bendigan a los que los maldicen, rueguen por los que los difaman", ha pedido el Santo Padre.

Francisco ha lamentado que la época actual se caracteriza "por fuertes cuestionamientos e interrogantes a escala mundial" y ha criticado que en las sociedades contemporáneas exista "la polarización y la exclusión como única forma posible de resolver los conflictos".

En este sentido, se ha referido a los inmigrantes y refugiados para subrayar que con frecuencia "se convierte en una amenaza".

"Posee el estado de enemigo. Enemigo por venir de una tierra lejana o por tener otras costumbres. Enemigo por su color de piel, por su idioma o su condición social, enemigo por pensar diferente e inclusive por tener otra fe", ha sostenido el Papa.

El Pontífice ha rechazado la indiferencia al prójimo, así como "el virus de la polarización y la enemistad se nos cuela en nuestras formas de pensar, de sentir y de actuar".

Y ha traslado este mensaje a los nuevos cardenales para que ayuden con su labor a fomentar la fraternidad: "Venimos de tierras lejanas, tenemos diferentes costumbres, color de piel, idiomas y condición social; pensamos distinto e incluso celebramos la fe con ritos diversos. Y nada de esto nos hace enemigos, al contrario, es una de nuestras mayores riquezas".


Fuente: COPE