martes, 17 de octubre de 2017

"Orationis formas si Orientale Lumen"


In aceasta carte, Parintele Vasile Buda ne prezinta textele traduse in limba romana a Documentului "Orationis Formas" si a Scrisorii apostolice "Orientale Lumen", insotindu-le de o prezentare precedenta pentru a facilita intelegerea mesajului documentelor mentionate.

Conform Documentului "Orationis Formas", teologia este rugaciune gandita; iar rugaciunea este teologie vazuta si traita, care devine un mod de cunoastere, de traire si de viata in Hristos.

Se intra in rugaciune asa cum se intra in liturgie: pe poarta stramta a credintei. Scrisoarea apostolica "Orientale Lumen" pune accentul pe cunoasterea teologica si spirituala a Bisericilor Orientale, iar din perspectiva ecumenica a acestui document magisterial, reiese faptul ca Bisericile Catolice Orientale sunt o punte de intalnire si reciprocitate dintre Orient si Occident.

martes, 26 de septiembre de 2017

Apariţie editorială în limba spaniolă


După recenta apariţie în limba română, prezenta publicaţie, a Părintelui Bogdan Vasile Buda – „Teologia y espiritualidad de la iniciacion cristiana de Nicolas Cabasilas”, apărută şi în limba spaniolă, prezintă teologia şi spiritualitatea lui Nicolae Cabasila, cu dorinţa de a face cunoscut farmecul teologiei bizantine şi lumii occidentale. 

Nicolae Cabasila a fost un laic umanist, a cărui exemplu şi teologie rămân actuale până în zilele noastre. 

https://www.amazon.es/Teologia-espiritualidad-iniciacion-cristiana-Cabasilas-ebook/dp/B075WFBGHM/ref=sr_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1506407243&sr=1-1&keywords=bogdan+vasile+buda

Eugen Ivuţ - Biroul de presă al Episcopiei de Oradea


Sursă: www.egco.ro

jueves, 21 de septiembre de 2017

Aparitie editorială Madrid



La presitigioasa editură Autores Cristianos (BAC), a apărut anul trecut Liturghierul bilingv român-spaniol. Abia acum Liturghierul este disponibil şi publicului larg, atât on-line cât şi în unele librării din Madrid cât şi din Spania.

Editarea Liturghierului a apărut cu binecuvântarea Prea Fericitului Arhiepiscop Major Lucian Mureşan şi prin acordul Episcopului Julián López Martín, Preşedintele Comisiei liturgice a Conferinţei Episcopale Spaniole. Ediţia a fost coordonată de Pr. Bogdan Vasile Buda (Protopop de Madrid) şi prin colaborarea: Pr. Călin Bagăcian – Preot slujitor în Leon, Pr. Drd. Iosif Dumea – Arhiepiscopia Bucureşilor şi Dr. Radu Mureşan – Lector Univeristar, Facultatea de Teologie din Oradea.

Apariţia Liturghierului s-a bucurat, de sprijinul financiar primit din partea Conferinţei Episcopale Spaniole. Liturghierul în format bilingv, reprezintă un real sprijin pastoral atât pentru, preoţii şi credincioşii români prezenţi în Peninsulă, dar în acelaşi timp reprezintă şi o frumoasă modalitate de a fi cunoscuţi de Biserica locală de tradiţie latină; rugândun-ne împreună şi celebrând Dumnezeiasca Liturghie. 



Sursă: www.egco.ro

martes, 12 de septiembre de 2017

Apariţie editorială: Teologie şi mistică sacramentală în opera „Viaţa în Hristos” de Nicolae Cabasila



Cartea Părintelui Bogdan Vasile Buda se întoarce în trecut, pentru a studia un însemnat teolog al secolului al XIV-lea, Nicolae Cabasila, în toată complexitatea vremurilor şi evenimentelor care i-au determinat viaţa şi opera. Motivul principal, pentru care ne-am oprit la acest autor, este faptul că teologia şi spiritualitatea lui Nicolae Cabasila, pot fi un important punct de referinţă, de maturizare şi totodată de redescoperire a teologiei bizantine în Biserica Greco-Catolică. Studiul nostru şi-a centrat obiectivul pe teologia şi spiritualitatea lui Nicolae Cabasila, legate în mod intrinsec de viziunea mistico-sacramentală a îndumnezeirii omului, care reies din opera sa, Viaţa în Hristos.

În prima parte a cărţii am încercat să prezentăm o viziune generală a vieţii şi operei lui Cabasila analizate în strâns raport cu contextul istoric şi cultural în care s-au maturizat gândirea şi teologia sa. În contextul isihasmului bizantin şi al polemicii antilatine, putem afirma că el reuşeşte să aibă o verticalitate superioară particularismelor. Conţinutul fundamental al cărţii de faţă este prezentat în partea a doua, în care atenţia noastră este focalizată pe teologia sacramentală a lui Cabasila, care cuprinde trei dimensiuni ale gândirii sale: a) Aspectul sau dimensiunea liturgică. În opera sa, Viaţa în Hristos, dimensiunea liturgică reprezintă pentru teologul grec, dialogul de iubire „descendentă” a lui Dumnezeu Tatăl, care se comunică în mod inefabil în Fiul şi îşi „manifestă familiaritatea sa divină” în Spiritul Sfânt. b) Aspectul spiritual şi mistic. Realitatea simbolică a Botezului este legată de unirea omului cu moartea şi învierea lui Hristos, care dăruieşte o nouă fiinţă şi o nouă identitate a creştinului născut şi regenerat în „apa botezului”, unde el găseşte prezenţa salvifică a misterului pascal al lui Hristos. Mirul împărtăşeşte „energiile Spiritului Sfânt”, care dăruieşte omului „faptul de a fi deja născut în Hristos”, purtând la desăvârşire frumuseţea transfigurată a creştinului. Miruirea dăruieşte sufletului harul de a „percepe şi de a simţi” prezenţa lui Hristos. Pentru a fi trăită în mod coerent, ea are nevoie de colaborarea omenească prin adeziunea liberă şi conformarea voinţei, care se maturizează progresiv prin practica virtuţilor. 

Dumnezeiasca Euharistie, „sacramentul sacramentelor”, îl transformă şi îl hristifică pe om, în tensiunea sa către sfinţenie, şi revarsă în sufletul creştinului prezenţa continuă şi îndumnezeitoare a lui Isus, care îşi împărtăşeşte viaţa sa filială şi maturizează filiaţia noastră divină. Euharistia implică cooperarea noastră şi adevărata convertire – metanoia, care ajută fiinţa umană să se desprindă de legăturile strânse ale trupului, pentru a fi înălţat la desăvârşita asimilare şi contemplare a Cuvântului întrupat. c) Dimensiunea teologică. 

Teologia lui Cabasila este fascinantă, pentru că nu e văzută ca un ansamblu de speculaţii sau de raţionamente conceptuale, ci e orientată spre contemplarea lui Hristos, prin intermediul tainelor care sunt autenticele „ferestre” deschise către frumuseţea şi cunoaşterea divină. Perspectiva sa hristologică este inseparabilă de dimensiunea antropologică, văzută în opera sa ca o întâlnire roditoare între Dumnezeu şi om, între iubirea divină şi cea umană, care prin dumnezeieştile taine devine o întâlnire roditoare şi un autentic dialog între făptura imperfectă şi limitată, şi inefabila putere divină. Astfel, omul este condus spre a deveni o fiinţă teologală. Nicolae Cabasila prin opera sa, intitulată Viaţa în Hristos a lăsat posterităţii un adevărat tratat de teologie ascetică şi mistică, creştinul fiind chemat printr-un efort individual să se reunească în Biserică, alături de toţi creştinii, în unitatea mistică a Trupului mistic al lui Hristos. 

Nicolae Cabasila „rămâne un laic-umanist, creând o teologie de o largă respiraţie spirituală şi mistagogică, actuală şi totodată un model de urmat până în ziua de astăzi. Aşa cum a evidenţiat Conciliul Vatican II în Constituţia despre liturgie, Sacrosantum Concilium, păstorii şi laicii suntem cu toţii invitaţi să se ne întoarcem la aprofundarea sfintelor taine conţinute în liturgia divină.


Sursă: www.egco.ro

jueves, 27 de abril de 2017

Nuestro Ordinario se reunirá con los sacerdotes del Ordinariato



El cardenal arzobispo de Madrid, Carlos Osoro, mantendrá un encuentro con los sacerdotes católicos orientales la próxima semana, del 2 al 4 de mayo, en la casa Santa María de los Negrales a fin de «trabajar juntos y caminar unidos para poner en marcha el Ordinariato» creado por el Papa Francisco el pasado mes de junio, como subraya en la carta de convocatoria.
En ella, el ordinario de los fieles católicos orientales en España se presenta como «padre y pastor» y valora la «rica pluralidad de ritos» (fundamentalmente greco-católicos rumanos, greco-católicos ucranianos y siro-malabares, aunque también hubo coptos).
«Cada uno pertenecéis a una antigua tradición de la Iglesia que ha permanecido fiel al Evangelio incluso con el derramamiento de la sangre. Vuestro patrimonio religioso, cultural e histórico es un tesoro para toda la Iglesia que hay que preservar y mantener vivo a través de las generaciones de católicos que están presentes en todo el mundo y, de un modo muy particular, en España», detalla.
Su presencia –añade el purpurado– «pone de manifiesto la catolicidad de la Iglesia» y permite recordar que «todos estamos llamados a componer una bella sinfonía que cante las alabanzas a Dios nuestro Padre y dé testimonio de la unidad de los cristianos querida por el Señor Jesús».

domingo, 23 de abril de 2017

Pastorala de Paşti a PF Lucian



Cardinal † Lucian

prin harul şi mila Bunului Dumnezeu,
Arhiepiscop și Mitropolit 
al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș,
Arhiepiscop Major 
al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,
în deplină comuniune de credinţă 
cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei

Onoratului cler împreună slujitor, 
cuvioşilor călugări şi călugăriţe,
 iubiţilor credincioşi greco-catolici
şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu

Iubiți credincioși,

Ca în fiecare an, perioada Postului Mare ne-a condus, pe fiecare dintre noi, înspre momentul crucial al credinței: Învierea. Respectând pasul fiecăruia,  mai mic sau mai mare, respectând condiția și starea noastră atât de diferită, Domnul ne-a ajutat pe toți să facem încă o dată un pelerinaj simbolic de patruzeci de zile. Ieșiți din Egiptul păcatului, am avut parte de o trecere spirituală prin Marea Roșie pe urmele poporului ales; ieșiți din lumea ce ne împresoară zi de zi, am fost invitați să intrăm în pustiul ce ne pune față în față cu slăbiciunile și neputințele noastre; ieșind din omul vechi, calea ne este deschisă înspre cel înnoit. Retrăind toate aceste momente încărcate de semnificații pascale, ne pregătim an de an pentru Marea Trecere în care simbolurile vor lăsa loc adevăratei Vieți, iar de pe ochii noștri va cădea vălul care ne împiedică să-L vedem pe Domnul față către față.

Sărbătoarea Paştilor, așadar, ne trece în fiecare an de pe malul postului şi al pocăinţei, la limanul bucuriei de a fi cu Dumnezeu cel Viu. În mod legitim ne-am putea întreba: de ce în fiecare an? De ce e necesară această repetiție ciclică? Pe de o parte, deoarece constatăm încontinuu moartea lui Dumnezeu pe crucea indiferenței oamenilor. De-a lungul veacurilor, ecoul strigătului din curtea pardosită cu pietre răsună în viețile și în societățile noastre, ca o continuă chemare la răzvrătire: „Noi nu avem alt împărat decât numai pe Cezarul”. Pe de altă parte, și astăzi, mulți împărați se așează pe tronul lui Dumnezeu. Și acești noi împărați pretind slujire și venerație. Vițeii de aur ai zilelor noastre se numesc hedonism, consumism sau relativism, însă esența lor este aceeași dintotdeauna: un substitut, un surogat la adevăratul Împărat, la adevăratul Dumnezeu.

Biserica noastră Greco-Catolică știe bine ce înseamnă Calea Crucii, și ce înseamnă răstignire și punere în mormânt. Precum Divinului Mântuitor, și Bisericii Lui porțile infernului i-au strigat: „Coboară-te de pe cruce”. Episcopii noștri martiri, pe care în curând sperăm să-i vedem ridicați la cinstea altarelor, sunt sămânța de speranță, de iubire și de credință pentru noi, fiindcă au știut să se închine doar în fața Domnului. Au știut să se teamă doar de păcatul și de trădarea ce i-ar fi separat de El. Au câștigat cununa mărturisitorilor fără să le fie frică de cei ce știu să ucidă doar trupurile, dar sunt neputincioși în fața sufletelor mari. Mărturia lor este comoara noastră în fața morții și prin ei, Paștile noastre au o lumină în plus.

Evanghelia ne prezintă Învierea Domnului, prin mărturia celor care sunt, într-un fel sau altul, prezenți: Maica Sfântă și Sfintele femei ce-L însoțesc pe drumul Calvarului până la mormânt și dincolo de el; apostolii, mai îndrăzneți sau înfricoșați, pe cale sau întorcându-se din drum, răstigniți și ei între speranțele lor mesianice și planul misterios al Tatălui; fariseii, dregătorii și cărturarii, cunoscători și în fond destinatari ai profețiilor, Îl trimit cu indiferență la moarte pe Cel așteptat din veacuri; soldații romani, care duc la îndeplinire condamnarea. În toate aceste categorii sau în altele, ne putem oglindi și noi, regăsind părți mai luminoase sau mai obscure ale sufletului nostru, împreună cu inima noastră neîmpărțită sau frântă de păcatele și încercările acestei lumi. Împreună cu Maica Sfântă, putem aduce întreaga viață și toate aceste cioburi de suflet la picioarele Crucii, pentru a primi iertare, vindecare și mântuire.

E un adevărat motiv de speranță să putem vedea că și între soldați și între membrii Sinedriului și între tâlharii răstigniți împreună cu Isus, Spiritul Sfânt inspiră și iluminează inimile smerite și deschise. Nicodim, sutaşul roman și tâlharul cel de-a dreapta ne spun că nu există stare și condiție umană în care îndurarea lui Dumnezeu să nu ne poată ajunge. Să ne bucurăm așadar şi să ne veselim în această zi, fiindcă „aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul” (Ps. 117, 24) pentru noi. Nimeni nu este exclus, nimeni nu este marginalizat, vițelul este destul pentru ca nimeni să nu iasă flămând, precum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Cu toții devenim purtători ai biruinţei pe care Cristos a adus-o în lume cu moartea pe moarte călcând, înveșmântați  de biruința Mântuitorului, îmbrăcați în hainele iubirii şi ale iertării.

Biserica, în imnurile sale, cântă marele Praznic al Paştelui ca fiind Sărbătoarea Sărbătorilor, cununa anului liturgic şi temeiul credinţei. În Cuvântul Domnului care a răsunat în noaptea trecută la slujba Învierii, găsim mângâierea cea mai adâncă: “Iată eu sunt cu voi, în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor”.

Dragi  credincioși,

Condamnarea la moarte era şi este un mod concret de a elimina o persoană. În antichitate, dacă cel condamnat era o persoană vestită (amintirea celor anonimi se pierdea oricum în negura uitării), şi pentru motive considerate cu totul grave, pedepsei capitale i se însoţea aşa-numita „damnatio memoriae et nominis”: ştergerea nu doar a numelui, ci şi a amintirii celui condamnat. Acea persoană nu mai era în nici un fel pomenită, orice amintire sau imagine despre cel condamnat fiind nimicită, şi orice lucrare pe care acesta ar fi înfăptuit-o, distrusă. Doar atunci, moartea era considerată „completă”, iar cel osândit ajungea să fie şters şi din curgerea istoriei! Pentru aceasta, ori de câte ori cântă “Cristos a înviat”, creştinii sfâşie cursul istoriei, punând în chiar centrul predicării lor pomenirea lui Isus Cel condamnat la moarte şi uitare, precum şi invocarea numelui Lui, „dinaintea căruia tot genunchiul să se plece”.

Provocarea pe care ne-o adresează Praznicul Învierii astăzi fiecăruia dintre noi, este cea descrisă în întâlnirea din grădina Învierii: Maria din Magdala Îl va confunda pe Domnul ei cu un simplu grădinar. În mod similar, doi ucenici în drum către Emaus nu Îl recunosc pe Isus cel Înviat în timp ce păşește cu ei pe cale, ci de-abia la frângerea pâinii. Cu aceeaşi „orbire” se confruntă şi cei şapte ucenici care, revenind la meseria lor de pescari, după o noapte întreagă de pescuit zăresc un om pe ţărm, însă „n-au ştiut că este Isus”, cu excepţia „ucenicului pe care îl iubea Isus”, şi care, recunoscându-L, exclamă către Petru: „Domnul este!”. Aflându-ne la acest punct, ne putem întreba: cum de ucenicii nu L-au recunoscut pe Domnul Înviat? Oare era înfăţişarea Lui aşa de schimbată încât nu se mai asemăna Învăţătorului cu care ei au vieţuit în tot acel timp? Răspunsul îl găsim în însăşi firea marii minuni a Paştilor. Învierea lui Isus transformă în mod radical istoria omenirii, însă rămâne în esenţa sa un fapt supranatural, misterios, transcendent, peste putinţa noastra de înţelegere.

Iubiți fii sufletești,

Pentru a-L recunoaşte pe Cristos cel înviat nu era de ajuns să-L fi cunoscut înainte, să fi străbătut cu El drumurile Palestinei, să-L fi ascultat propovăduind, sau să fi luat ultima cină împreună cu El. Nu! Era necesară pentru Maria Magdalena, pentru apostoli, dar şi pentru noi, un alt fel de înţelegere şi recunoaştere, o cunoaştere superioară, prin credinţă. Învierea Domnului, glorioasă şi totodată tainică, se adresează nu atât ochilor trupurilor noastre, ci ochilor credinţei: acea credinţă întărită prin Spiritul Sfânt în ziua de Rusalii, atunci când Apostolii vor primi curajul şi energia de a ieşi din ascunzişurile lor, de a înfrunta orice riscuri şi pericole, spre a-L propovădui pe Domnul Înviat.

Întâlnirea dintre sufletul creştin şi Domnul Isus, în grădina Învierii, pune în criză întregul nostru angrenaj de sisteme şi de certitudini. Precum grupul de ucenici înspăimântaţi, auzim glasul Bisericii, anunțându-ne Vestea cea bună și trăim cu riscul de a nu vedea în tainica Prezență nimic altceva decât un simplu grădinar. Doar deschizându-ne viețile la glasul Celui care ne cheamă pe fiecare cu numele nostru, la fel ca pe Maria Magdalena, ne vom putea umple de bucuria credinţei, vestind cu însufleţire tuturor: Da, Domnul a înviat cu adevărat! Veniţi de luaţi bucurie!

Dimpreună cu Preasfinția Sa Claudiu, episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, Vă transmitem tuturor bucuria pascală!

Cardinal † Lucian
Arhiepiscop și Mitropolit
Arhiepiscop Major

Dată în Blaj,
Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos

Anul Domnului 2017

sábado, 25 de marzo de 2017

Credincioșii din Alicante în pelerinaj



În Duminica de 12 martie, credincioşii Bisericii Sfântul Nicolae din Alicante, au participat la un neuitat Pelerinaj. Am vizitat în prima parte, Mănăstirea Sfânta Faţă „Santa Faz” din San Juan. Aceasta este o Mănăstire de măicuţe clarise de clauzură, care din secolul XV, deţine în custodie Năframa Veronicăi, pe care Domnul nostru Isus Hristos şi-a lăsat întipărită Sfânta Faţă, pe când era pe drumul calvarului.

În anul 1489 Părintele Pedro Mena, preot în satul San Juan, a vizitat Roma, de unde primeşte Marama Sfintei Feţe, care a salvat Venecia de ciumă. Astfel că, se întoarce în San Juan cu relicva Sfintei Feţe, cu care pe 17 martie 1489 iese într-o procesiune, rugându-se Domnului pentru ploaie, deoarece nu plouase vreme îndelungată. Când au ajuns la defileul Lloixa, cel care transporta relicva a simţit o greutate teribilă ne reuşind să o mai susţină, şi au văzut cu toţii cum a curs o lacrima din ochiul drept al Sfintei Feţe a Domnului nostru Isus Hristos, iar acest act a fost primul din numeroasele minuni săvârşite de relicvă. Revenind la pelerinajul nostru; am avut privilegiul să ne ofere acest Sfânt lăcaş, nişte trăiri emoţionante. Am început pelerinajul, prin explicarea evenimentelor şi minunilor, care au început cu anul 1489, în acel loc, după care am săvârşit o sfântă rugăciune adresată Sfintei Feţe, apoi am cântat cu toţii priceasna „În Faţa Ta Isus iubit”. Am stat în rugăciune personală, în linişte câteva minute, contemplând la minunile realizate, şi cerând apoi fiecare în particular diferite haruri şi ajutor în viaţă, tămăduiri şi binecuvântări. După care am salutat Sfântul Sacrament din Tabernacolul minunatei Biserici şi am mulţumit cu toţii, măicuţei stareţe Maria Clara, fără de care nu se putea realiza acest prim pas al pelerinajului nostru.

Al doilea pas al pelerinajului a fost la Mănăstirea Sfintei Treimi „Santa Trinidad” din Tangel. Mănăstire a ordinului monastic PACE, care a reabilitat un edificiu din secolul XVII, şi astfel a fost înfiinţată Mănăstirea Sfintei Treimi de către Părintele Alberto Rambla în anul 1980. Această mănăstire este bazată pe arta bizantină, vase bisericeşti, veşminte, şi în special pictura de icoane şi de biserici. În incinta mănăstirii sunt 2 biserici pictate în întregime. Ajungând la Mănăstire, Părintele stareţ Lazaro, ne-a întâmpinat pe toţi cu câte o îmbrăţişare puternică, dintr-o dragoste frăţească la fel de puternică. Apoi ne-a amintit de Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea care zicea că Biserica respiră prin cei doi plămâni ai săi, Biserica orientală şi Biserica latină. După care am intrat în Biserica cea mare pictată în întregime, de ne-am simţit cu toţii ca acasă, cu toate că oriunde am fi în lumea aceasta mare, şi intrăm într-o biserică suntem acasă, zicea acelaşi Papă Ioan Paul al II-lea. Astfel că după ce ne-am revenit puţin din surprinderea plăcută, am purces spre rugăciunea de seară, pe care am săvârşit-o cu mare drag şi cu multă trăire interioară, spirituală. Am vizitat apoi muzeul de artă bizantină, care deasemenea ne-a impresionat pe toţi atât cantitatea de icoane pictate pe pânză, pe lemn ori pe pereţi, cât şi calitatea veşmintelor bisericeşti, şi nu mai vorbim despre vechimea şi starea bună a icoanelor, veşmintelor şi a obiectelor de cult. Am încheiat aceşti 2 paşi ai pelerinajului, în care am avut privilegiul de a ne ruga, de a contempla, de a medita şi de a ne întâlni cu Dumnezeu, în diferite ipostaze. Am reuşit să ne aprofundăm în rugăciune şi să ne apropiem de Dumnezeu, pregătindu-ne astfel pentru întâlnirea cu Isus Hristos din noaptea Paştilor.

Pr. Radu Bokor


Sursă: www.egco.ro